De doi ani, o asistentă tânără avea în grijă un bărbat bogat, internat într-un spital privat după un accident grav care îl lăsase în comă. În tot acest timp, ea și-a ascuns sentimentele, pentru că în sufletul ei exista o teamă puternică: teama că nu va fi crezută, teama că va fi judecată, teama că lumea va vedea în ea doar o femeie atrasă de averea lui.
În ziua în care l-au adus prima oară în salon, asistenta a intrat, s-a oprit lângă patul lui și, în gândul ei, a spus:
„Doamne, ce chip frumos i-ai dăruit acestui bărbat!”
Și era adevărat. Bărbatul era de o frumusețe aparte. Avea părul blond, ca spicul de grâu, iar chipul lui părea desprins dintr-o poveste. Asistenta i-a făcut tratamentul cu grijă, iar la final, deși el era în comă, i-a luat mâna și i-a spus, cu o voce tremurândă:
— Te rog din tot sufletul să te faci bine!
Iar la plecare, și-a luat rămas bun de la el, ca și cum acesta ar fi putut să-i răspundă.
Zilele trec, sentimentele cresc
Zi după zi, tânăra asistentă petrecea tot mai mult timp în salonul lui. Îi povestea cum fusese ziua ei, ce se mai întâmpla în viața sa, lucruri mici, dar pline de sinceritate. Vorbea cu el ca și cum ar fi fost cel mai bun prieten al ei, deși el nu putea răspunde.
Niciodată nu pleca din salon fără să-i spună:
„Te rog din sufletul meu să te faci bine!”
Timpul a trecut, iar după un an și jumătate, viața ei a fost lovită de o mare durere: mama ei a murit. Sfâșiată de suferință, a mers la spital, a intrat în salonul bărbatului și, plângând, i-a povestit totul. Apoi s-a apropiat de el, și-a pus capul pe pieptul lui și a lăsat lacrimile să curgă în tăcere.
Zilele s-au scurs, iar asistenta și-a dat seama că s-a îndrăgostit de acel bărbat aflat în comă. Îi știa numele, dar nu știa nimic despre averea lui. Când, într-o zi, a căutat mai multe informații, a aflat că este un om foarte bogat. Atunci, inima i s-a strâns.
„Eu sunt doar o simplă asistentă…”, își spunea ea cu tristețe.
În acea zi, a intrat din nou în salon, i-a făcut tratamentul și, cu voce joasă, i-a mărturisit:
— M-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care ți-am văzut chipul. Dar dacă i-aș spune asta mamei tale, ar crede că este imposibil ca eu să te iubesc cu adevărat. Ar crede că mă interesează doar bogăția ta…
„Te iubesc!” și ușa care s-a deschis
Au mai trecut câteva săptămâni. Într-o zi, asistenta era pe punctul de a pleca din salonul lui. Ca de obicei, l-a luat de mână și i-a spus:
— Te rog din sufletul meu să te faci bine!
Dar în ziua aceea, a simțit că nu e de ajuns. A simțit că trebuie să mai spună ceva. S-a aplecat spre el, i-a șoptit la ureche:
— Te iubesc!
Când s-a îndreptat spre ușă, a încremenit. În prag stătea mama bărbatului. Auzise tot.
Femeia s-a înfuriat și i-a spus, cu voce aspră:
— Cum adică îl iubești pe fiul meu? Ce vrei să spui cu asta? Te-ai îndrăgostit de un bărbat care este în comă? Cu siguranță ești una dintre miile de femei care îl vor doar pentru averea lui. Te rog să ieși din salon. De mâine vei fi înlocuită!
Cu inima sfâșiată, tânăra a ieșit în grabă din salon, plângând. Îl iubea enorm, iar gândul că nu îl va mai vedea o zdrobea.
Au trecut trei zile. Trei nopți în care asistenta a plâns fără oprire.
O chemare neașteptată la biroul directorului
În a patra zi, când a ajuns la spital, a fost întâmpinată de director, care i-a spus să vină în biroul lui. Inima i s-a strâns. Credea că va fi concediată.
În birou însă, directorul i-a zâmbit și i-a spus:
— Felicitări pentru modul în care ți-ai făcut datoria și ai îngrijit pacienții din acest spital. Un pacient care a fost externat ieri va ajunge aici peste o jumătate de oră. Vrea să facă o donație importantă spitalului și vrea să vorbească și cu tine. Te rog să rămâi în birou.
Directorul a plecat, iar ea a rămas singură, cu sufletul plin de întrebări. Nu știa cine este acel pacient, nu știa de ce voia să o vadă.
Când ușa s-a deschis, timpul a părut să se oprească.
În birou a intrat chiar bărbatul bogat pe care ea îl îngrijise timp de doi ani. Era în picioare, treaz, zâmbitor. Când i-a văzut chipul, asistenta a simțit că nu o mai țin picioarele.
El a salutat-o, iar ea, abia găsindu-și cuvintele, i-a spus:
— Bună ziua, domnule! Mă bucur tare mult să vă văd bine!
Bărbatul s-a apropiat de ea, i-a luat mâna, a privit-o adânc în ochi și i-a spus:
— În fiecare zi am auzit tot ceea ce vorbeai cu mine, dar nu puteam să-ți răspund. Cuvintele tale, rugămintea ta să mă fac bine… toate m-au ajutat să lupt. Am venit să-mi cer iertare pentru ceea ce ți-a făcut mama mea și să-ți spun că și eu m-am îndrăgostit de tine.
Fata a început să plângă, de data aceasta de fericire. Lacrimi mari îi curgeau pe obraji.
El a îmbrățișat-o cu putere și i-a promis:
— Nimeni și nimic nu ne va despărți vreodată.
Concluzie
Aceasta nu este doar o simplă poveste de dragoste. Este povestea unei inimi sincere, care a iubit fără așteptări, fără interese, fără garanții. O inimă care a ales să creadă, să spere și să rămână aproape, chiar când cel iubit nu putea răspunde.
Uneori, dragostea adevărată se vede nu în cuvintele primite, ci în cuvintele rostite atunci când nu primești niciun răspuns. Iar Dumnezeu știe întotdeauna să răsplătească o inimă curată.
